În timpul unei erupţii solare o cantitate enormă de energie care se află în cromosferă şi coroană este eliberată dintr-o dată. Materia este proiectată în coroană şi particule de atomi accelerate până la viteze foarte mari sunt expulzate în spaţiul interplanetar. Aceste fenomene sunt însoţite de o emisie de raze X (Röntgen), de unde radio şi, în cazul erupţiilor mai puternice, de lumină vizibilă. Când ajung în apropierea Pământului şi intră în atmosferă, în special deasupra regiunii polului nord, particulele creează aurorele polare. De asemenea, ele perturbă propagarea undelor radio în jurul globului. Uneori ele duc şi la defectarea reţelelor de distribuire a electricităţii.
Cu timpul, pe măsură ce instrumentele astronomice s-au perfecţionat, oamenii au putut observa mai amănunţit toate perturbaţiile Soarelui: petele solare ale fotosferei; erupţiile solare, protuberanţele şi filamentele cromosferei; jeturile de gaz ale coroanei. Astăzi se ştie că aceste fenomene sunt în strânsă legătură unele cu altele. Frecvenţa şi intensitatea lor variază cu o perioadă de aprox. 11 ani. În timpul acestei perioade numărul petelor solare înregistrează un minimum şi un maximum. Următorul număr maxim este prevăzut în jurul anului 2011. Activitatea solară a rămas suficient de învăluită în mister, dar se ştie că aceasta este legată de magnetism şi de rotaţia Soarelui.
Când Soarele devine mai activ, suprafaţa sa se acoperă de pete şi se observă mai multe erupţii solare decât până atunci. Acestea eliberează în spaţiu, printre altele, şi mănunchiuri enorme de raze invizibile: raze X, raze ultraviolete, unde radio. Ele sunt însoţite şi de producerea unui flux intens de particule atomice, încărcate electric: vântul solar. Cele care au mai multă energie ajung până la Pământ în câteva ore şi se strâng în jurul planetei noastre. Pătrunzând în atmosferă, ele produc raze mişcătoare frumos colorate, aurorele polare. În emisfera nordică acestea sunt numite şi aurore boreale, iar în emisfera sudică sunt numite aurore australe. Ele au aspectul unor perdele mari, roşiatice sau verzui, care unduiesc pe cer. Se pare că variaţiile activităţii solare influenţează clima de pe Pământ. Astfel, din anul 1645 până în 1715, nu s-a observat nicio pată pe Soare, iar această perioadă a coincis cu anii cei mai friguroşi ai "micii ere glaciare", o perioadă în timpul căreia temperaturile au fost anormal de scăzute în toată Europa. Prin contrast, începând de prin anul 1900, Soarele este mai activ şi temperatura medie a Pământului a crescut uşor. Au fost descoperite multe legături asemănătoare între activitatea solară şi perioadele de frig sau de caniculă de pe Pământ, dar nu se cunoaşte încă exact modul în care aceste variaţii ale activităţii solare acţionează asupra climatului.
Комментариев нет:
Отправить комментарий