Termenul de "asteroid" se foloseşte pentru a caracteriza un grup de corpuri cereşti mici ce orbitează în jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetele minore, preferat de Uniunea Astronomică Internatională (UAI). Alteori se preferă termenul de "planetoid" (lb. greacă pentru "planet-like" - asemănător planetelor).
După cum ne-am obişnuit, corpurile mici ce orbitează în jurul Soarelui au fost clasificate ca asteroizi, comete sau meteoriţi, orice corp mai mic decât circa 10 metri lungime numindu-se meteorit. Principala deosebire dintre un asteroid şi o cometă este coama acesteia, formată din particule de gheaţă din cauza radiaţiei solare. Câteva corpuri au ajuns să fie numite de două ori, din cauza că iniţial au fost clasificate drept planete pitice, dar mai târziu descoperindu-se activităţi cometare. Unele comete, eventual chiar toate, ramân într-un final fără "coamă" şi apar pe cerul nocturn ca puncte luminoase asemănătoare asteroizilor. O deosebire descoperită ulterior este că orbitele cometelor sunt mai excentrice decât cele ale asteroizilor (unele corpuri clasificate ca asteroizi au de asemeni orbite remarcabil de excentrice)
În ultimii ani, descoperirea obiectelor transneptuniene a complicat situaţia. Aceste obiecte populează limitele exterioare a Sistemului Solar, unde gheaţa rămâne solidă şi corpurile asemănătoare cometelor nu prezintă prea multă activitate cometară. Cele mai ascunse dintre acestea sunt obiectele centurii Kuiper (KBOs), numite parţial "obiecte", pentru a evita numirile de asteroizi sau comete. Compoziţia KBOs se crede a fi asemănătoare cometelor, deşi unele pot fi înrudite cu asteroizii. În plus, nu au acea orbită excentrică asociată de obicei cu cometele, şi sunt mult mai mari decât obişnuitele nuclee ale cometelor.
O altă observaţie recentă, bazată pe analiza prafului cometar colectat de sonda Stardust, arată faptul că diferenţele dintre comete şi asteroizi sunt tot mai neclare.
La sfârşitul lunii august 2006, Uniunea Astronomică Internaţionala (UAI) a introdus termenul "small solar system bodies" (SSSB) = corpuri mici ale sistemului solar, pentru a putea include majoritatea obiectelor clasificate anterior ca planete minore şi comete. În acelaşi timp a fost introdusă clasa planetelor pitice, pentru planetele minore mai mari - acelea care au masa suficientă pentru a-şi crea formă sferică sub propria gravitaţie. Potrivit UAI, termenul de "planetă minoră" se mai poate folosi, dar se va prefera "small solar system body" (SSSB). Momentan doar Ceres, cel mai mare obiect din centura de asteroizi, de aproximativ 950 km lungime, este clasat în categoria planetelor pitice, deşi există câţiva asteroizi cu o formă aproape sferică (Vesta, Pallas şi Hygiea) care în viitor ar putea fi reclasificaţi drept planete pitice.
Distribuţia în Sistemul Solar
Centura de asteroizi (cei cu alb) şi Asteroizii Troieni (cei cu verde)
Sute de mii de asteroizi au fost descoperiţi în Sistemul Solar, cu o rată de descoperire curentă în jur de 5,000 per lună. Din peste 400.000 planete minore înregistrate, 187,745 au orbite bine cunoscute îndeajuns să le definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14.525 au nume oficiale. Planeta minoră cu numărul cel mai mic e (găsesc un număr total de asteroizi de peste 1 km în diametru din sistemul nostru solar, a fi între 1,1 şi 1,9 milioane. Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era cândva considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar, dar mai târziu a fost recunoscut ca planetă pitică. Acum diferenţele se discută pentru Pallas şi Vesta: amândouă au diametre de aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din centura de asteroizi care, ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea pământului va avea o scurtă vizibilitate fară ajutor tehnologic: 99942 Apophis.
De la stânga spre dreapta: 4 Vesta, 1 Ceres, Luna
Masa totală a tuturor corpurilor din Principala Centură de asterioizi, dintre orbitele planetelor Marte şi Jupiter, este estimată a fi în jur de 3.0-3.6 x 1021 kg, sau în jur de 4% din masa Lunii. Din aceasta, Ceres are o masa de 0.95x1021 kg, 32% din total. Adăugând în continuare trei dintre cei mai masivi asteroizi, Vesta (9%), Pallas (7%), şi Hygiea (3%), se ajunge până la 51%, în timp ce următorii trei, Davida (1,2%), Interamnia (1.0%) şi Juno (0.9%), adaugă numai 3% din masa totală. Apoi numărul asteroizilor creşte rapid, cu cât masa lor scade.
Diverse varietăţi de asteroizi au fost descoperite în afara centurii de aseroizi. Asteroizii din apropierea pamântului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocaţi gravitaţional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază cu Jupiter, dar au fost descoperiţi câţiva, care orbitează cu Marte sau Neptun.
[modifică] Observarea cu ochiul liber a asteroizilor
Deşi s-a reuşit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei rămân aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind prea prea puţin luminoşi. Asteroidul 4 Vesta este o excepţie, el fiind singurul observabil fără aparate optice (dar numai din când în când), deşi luminozitatea sa nu este prea mare.
Un asteroid arată pe cerul nocturn la fel ca şi o stea mai puţin strălucitoare. Cel mai bun mijloc de a găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopţi la rând şi detectarea punctelor luminoase care se deplasează în raport cu fundalul fix. Unele cataloage repertoriază poziţia asteroizilor; în aceste cazuri ei sunt mai uşor de localizat.
