TIC(TEHNOLOGII INFORMATIONALE SI COMUNICATIONALE IN INVATAMINT)
Bun venit pe blogul meu

понедельник, 10 мая 2010 г.

Asteroizii



Asteroizii, numiţi şi planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cereşti mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriţii (care pot avea diametrul de până la circa 10 metri), şi nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi şi comete se face în momentul în care este descoperit corpul repectiv, după aspectul său vizual: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în timp ce asteroizii nu au aşa ceva.
Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câteva zeci de metri. Câţiva dintre cei mai mari au formă sferică şi se aseamănă cu planete în miniatură. Totuşi, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici şi au o formă neregulată. Compoziţia fizică a asteroizilor este diversă, şi în multe cazuri e prea puţin inţeleasă. Astfel, unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conţinut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alţii constau într-un conglomerat de roci, format datorită forţei gravitaţiei. Asteroidul Vesta este chiar vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopţi cu cer foarte senin.
Numită prima planetă pitică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, iniţial fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cereşti similare care, cu echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca nişte puncte luminoase, asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuşi, s-au putut deosebi de stele datorită mişcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de "asteroid", din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca antică αστήρ, astēr = stea.
Marea majoritate a asteroizilor cunoscuţi se găseşte în principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte şi Jupiter, unde s-a estimat existenţa a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km, precum şi a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează in jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute şi ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniane (Trans Neptunian Objects, TNOs).

Комментариев нет:

Отправить комментарий

Cautare